Fluierul de Argint și Fântâna Tinereții

Fluierul de Argint și Fântâna Tinereții

A fost odată ca niciodată; că de n-ar fi, nu s-ar mai povesti; pe când se încondeiau ouăle de Paște pe cer, pe când puricele se potcovea la un picior cu nouăzeci și nouă de oca de fier și sărea în înaltul cerului de ne aducea povești. Trăia într-o împărăție înfloritoare un crai bătrân și înțelept, care avea trei feciori. Cel mai mic dintre ei, pe nume Călin, era dibaci, vorbea puțin și purta în piept o inimă de aur, pe când frații lui mai mari erau trufași și râvnitori doar la avere. Împărăția trăia în belșug, iar oamenii cântau în pace sub ocrotirea craiului.

Într-o bună zi, o umbră groasă a acoperit soarele. Zmeul cel Roșu, vrăjitorul Țărâmului de Cenușă, a furat Soarele de pe cer și Fântâna Tinereții din grădina palatului, lăsând împărăția în întuneric și secetă. Bătrânul crai a căzut la pat, iar grădinile s-au uscat. Doar cel care va aduce înapoi Apa Vieții și va înfrânge Zmeul va putea reda lumina tărâmului și va moșteni coroana împărătească.

Frații cei mari au plecat primii, înfășați în armuri scumpe, dar s-au speriat de prima spaimă și s-au oprit la un han, uitând de îndatorire. Călin, îmbrăcat în haine simple, și-a ales din grajd un cal bătrân și răpciugos. Hrănindu-l cu jăratic aprins, calul s-a scuturat de trei ori și a devenit un Cal Năzdrăvan cu aripi de foc. Merseră ei zi de vară până în seară, peste mări și țări, peste nouă mări și nouă țări, până ajunseră la marginile lumii cunoscute.

Intrând în Pădurea de Aramidă, Călin a găsit un corb prins într-o cursă de fier. În loc să-și vadă de drum, băiatul s-a oprit, a desfăcut cursa și a îngrijit pasărea. Corbul, făptură năzdrăvană, i-a dăruit un Fluier de argint, spunându-i că la nevoie îl va ajuta. Hoinărind mai departe, a ajuns la căsuța Sfintei Duminici. Văzându-i bunătatea și mila, bătrâna i-a dăruit o Năframă fermecată și Oglinda adevărului.

Pătruns pe Țărâmul de Cenușă, Călin trebuia să fure Pena de Aur care păzea cheia de la Fântâna Neagră. Zmeul dormea cu un ochi deschis, dar cu ajutorul Calului Năzdrăvan, care a zburat ca gândul până la lună, Călin a coborât neobservat, a luat pena și a dezlegat Fântâna Tinereții. Simțind pierderea, Zmeul cel Roșu s-a trezit urland și s-a luat după fecior.

Călin a aruncat în urmă Năframa fermecată, iar din ea s-a ridicat un fluviu adânc și clocotit. Când Zmeul a trecut apa transformat în balaur, Călin a sunat din Fluierul de argint. Îndată, Corbul Năzdrăvan a venit cu o oaste de păsări de pradă care l-au orbit pe monstru, iar Călin s-a luptat în săbii cu el până la asfințit, răpunându-l și eliberând Soarele de pe cer. Eroul a umplut o ploscă cu Apa Vieții și s-a îndreptat spre casă.

Pe drumul de întoarcere, frații cei mari l-au pândit pe Călin la o fântână, l-au aruncat în adâncuri și i-au furat Apa Vieții și Soarele, ducându-se la tatăl lor și lăudându-se cu izbânda. Însă Calul Năzdrăvan și Corbul l-au scos pe Călin din fântână picurându-i stropi din Apa Vieții. Călin a ajuns la palat chiar în clipa în care frații se pregăteau să fie încoronați. Cu ajutorul Oglinzii adevărului, Călin a arătat tuturor adevărata față a lucrurilor și trădarea fraților.

Soarele a strălucit din nou pe cer, tatăl s-a vindecat băutând din Apa Vieții, iar pământul a înverzit mai mândru ca oricând. Frații cei vicleni au fost izgoniți din împărăție pentru fapta lor necinstită. Călin a fost încoronat ca nou împărat, iar la nunta lui cu cea mai frumoasă fată din ținut s-a petrecut trei zile și trei nopți, cu bucate alese și lăutari aduși de la marginea lumii. Și am încălecat pe-o șa, și v-am spus povestea așa.