Fat-Frumos și Sabia de Margaritar

Fat-Frumos și Sabia de Margaritar

PACEA ÎMPĂRĂȚIEI A fost odată ca niciodată; că de n-ar fi, nu s-ar mai povesti; de când făcea plopșorul pere și răchita micșunele; de când se băteau urșii în cozi; de când se luau puricii de cap cu nouăzeci și nouă de dește și săreau în cer de ne dădeau deștul. A fost odată un împărat bătrân și luminat, pe nume Luminie, care stăpânea o țară înfloritoare, unde grânele creșteau cât omul, iar fântânile izvorau apă dulce ca mierea. Împăratul avea trei feciori, însă cel mai mic, Făt-Frumos, se deosebea de frații săi prin bunătatea inimii și prin agerimea minții. Regatul trăia în pace, iar oamenii binecuvântau fiecare zi sub domnia bătrânului rigă.

RĂPIREA SOARELUI Într-o senină dimineață de vară, cerul se întunecă dintr-odată și o vijelie cumplită mătură ținutul. Zmeul Zmeilor, fiorosul stăpân al Țării de Tăciune, coborî din văzduh și răpise Soarele de pe cer, ascunzându-l în adâncurile palatului său de piatră. Pământul se cufundă într-o noapte veșnică, iar recoltele începură să se ofilească. Văzând mâhnirea tatălui său și suferința poporului, Făt-Frumos își luă inima în dinți și jură să aducă Soarele înapoi pe boltă.

DONATORII și DARURILE Pregătindu-se de drum, flăcăul alese din grajduri un cal bătrân și răpciugos, dar hrănit cu jar static, care se dovedi a fi un Cal Năzdrăvan capabil să zboare ca gândul. Pe drumul său, Făt-Frumos ajunse mai întâi la coliba Sfintei Miercuri. Văzând că băiatul îi vorbește cu respect și îi îngrijește animalele din curte, bătrâna îi dărui o năframă fermecată. Mergând mai departe, ajunse la Sfânta Vineri, care, drept răsplată pentru mila lui, îi oferă o oglindă de cleștar și îi arătă drumul spre peștera unde era ascunsă Sabia de Mărgăritar, singura armă ce putea doborî zmeul.

Podul de ARAT Apropiindu-se de ținutul vrăjmaș, Făt-Frumos ajunse la Podul de Arat, ce despărțea lumea oamenilor de tărâmul fiarelor. Trecu cu bine de Fiarele Nopții, ascultând povața calului său și dovedindu-și curajul de nestrămutat. Fiarele urlau și încercau să-l oprească, dar Calul Năzdrăvan sări peste ele ca o săgeată.

PEȘTERA ZÂNELOR Apoi, pătrunse în Peștera Zânelor pentru a lua Apa Viilor, protejată de un balaur adormit. Cu sprijinul unui corb înțelept care îi arătă care este izvorul cel bun, flăcăul umplu un urcior fără să deștepte fiara. Un singur zgomot ar fi trezit balaurul, dar Făt-Frumos se mișcă la fel de tăcut ca o umbră.

LUPTA CU ZMEUL În cele din urmă, ajunse la Palatul de Tăciune și îl provocă pe Zmeul Zmeilor la luptă dreaptă. Se luptară trei zile și trei nopți, în sabie, în buzdugan și în trântă dreaptă. Când zmeul încercă să scape prin vicleșug, Făt-Frumos aruncă năframa fermecată, care ridică un râu de foc, și oglinda de cleștar, care prefăcu pământul într-un munte abrupt de gheață. Încolțit, zmeul fu răpus definitiv de lovitura Sabiei de Mărgăritar

SOARELE și NUNTA Odată zmeul doborât, eroul intră în pivnițele palatului, luă Soarele cel strălucitor și îl ridică cu ambele mâini spre cer. Îndată, lumina caldă inundă din nou regatul, zăpada se topi, iar florile înfloriră la loc. Făt-Frumos se întoarse triumfător la curtea tatălui său, unde fu primit cu mare alai. Bătrânul împărat îi dărui coroana și împărăția, iar Făt-Frumos se căsători cu o fată de împărat la fel de bună și frumoasă ca el. Iar nunta a ținut trei zile și trei nopți, și s-a întins vestea peste mări și țări, arătând tuturor că bunătatea, vitejia și credința în bine vor învinge întotdeauna lăcomia și întunericul.