POVESTEA LUI MIRON ȘI A ROZETEI DE FOC

POVESTEA LUI MIRON ȘI A ROZETEI DE FOC

Împărăția Luminii și Rozeta de Foc A fost odată ca niciodată; că de n-ar fi, nu s-ar mai povesti; pe când se încondeiau ouăle de cuci și se potcoveau puricii cu optzeci și nouă de potcoave de plumb și tot săreau în slăvi. În Împărăția Luminii Răsărite, oamenii trăiau în tihnă și belșug. Pământul rodea de trei ori pe an, iar peste Palatul Craiului Luminoas strălucea necontinuit Rozeta de Foc. Această piatră sfântă veghea din turnul cel mai înalt și ținea departe bolile, seceta și duhurile rele. Cât timp Rozeta ardea cu raze calde, în tot ținutul domneau pacea, cântecul și bucuria.

Umbra Zmeului și Marea Măhnire Dar într-o noapte cu lună nouă, când somnul era mai dulce și lumea mai liniștită, cerul s-a despicat în două cu urlet cumplit de fiare. Din înaltul nopții s-a lăsat Zmeul Zgârie-Nori, o arătare fioroasă cu aripi de smoală și ochi de jar. Cu o singură mișcare a ghearelor, a smuls Rozeta de Foc din turn și a pierit cu ea pe Tărâmul de Beznă. Odată cu pierderea nestematei, lumea s-a schimbat într-o clipită: florile s-au ofilit, izvoarele au secat, iar peste întreaga împărăție s-a așternut o umbră rece și o mare măhnire.

Plecarea lui Miron și Murgul Năzdrăvan Văzând prăpădul și lacrimile oamenilor, Miron, cel mai mic fiu al unui biet meșter din sat, s-a înfățișat dinaintea împăratului și a zis cu glas ferm: — Mărite Crai, lăsați-mă să plec pe urmele zmeului! Nu am armură de aur și nici sabie de neam, dar am inima curată și credință. A luat cu sine doar o traistă cu pâine uscată și a coborât în grajdul vechi, unde a ales un murg slăbănog. Hrănit cu jăratic fierbinte, calul s-a scuturat de trei ori și s-a prefăcut într-un Murg Năzdrăvan cu aripi de foc, gata să înfrunte orice primejdie.

Întâlnirea cu Donatorii și Călătoria Merseră ei zi de vară până-n seară, cale lungă, făr' de umbră, trecând peste munți de piatră și văi adânci, până au ajuns la marginea Lumii. Acolo, Miron s-a întâlnit cu Sfânta Miercuri, o bătrână blândă căreia i-a dăruit cu dragă inimă singura sa bucată de pâine. Mișcată de bunătatea lui, bătrâna i-a dăruit o Basma de Mătase ce vindeca orice rană și un Fluier de Os ce chema viețuitoarele pădurii. Mai departe, Moșul Copac, bătrânul codrului, i-a arătat calea ascunsă ce ducea spre Tărâmul de Beznă.

Primele două probe: Podul și Grădina Ajuns la hotarul tărâmului blestemat, Miron a fost pus la grele încercări: Mai întâi, la Podul de Aramă, un Șarpe Uriaș cu trei capete scuipa văpăi de foc. Cu ajutorul Murgului care a zburat vitejește peste prăpastie și al Basmalei de Mătase care a stins flăcările, Miron a învins fiara. Apoi, în Grădina Mărturisirii, eroul trebuia să culeagă Merele de Argint fără să atingă nicio frunză. Miron a suflat ușor în Fluierul de Os, iar mii de privighetori au adunat fructele pentru el, fără ca vreo ramură să se clatine.

Bătălia de pe Piatra de Moară a Lumii În cele din urmă, Miron a ajuns în inima Tărâmului de Beznă, pe Piatra de Moară a Lumii. Acolo îl aștepta Zmeul Zgârie-Nori, rânjind cu răutate. S-au lovit în săbii o zi întreagă, de săreau scântei până la cer, apoi s-au prins în trântă dreaptă. S-au luptat până la apus, iar când puterea zmeului a început să slăbească, Miron, adunându-și toată forța sufletului, l-a ridicat sus spre nori și l-a trântit de pământ, prefăcându-l în pulbere de piatră. Cu palmele pline de lumină, a luat înapoi Rozeta de Foc.

Refacerea echilibrului, Nunta și Finalul Miron s-a întors pe calul său năzdrăvan în Împărăția Luminii. De îndată ce a așezat Rozeta de Foc înapoi în turnul palatului, soarele a izbucnit din nou în raze aurii, râurile au început să murmure vesel, iar copacii au înflorit într-o clipită. Împăratul, plin de recunoștință, i-a oferit lui Miron coroana și mâna fiicei sale, domnița Ilinca. A fost o nuntă minunată cum nu s-a mai văzut, la care au petrecut trei zile și trei nopți, iar binele a triumfat pentru totdeauna. Și-am încălecat pe-o șa, și ți-am spus povestea așa!